LAS FIERBINȚI. Cum să vinzi lemne din pădurea satului, în noul episod al serialului difuzat de Pro TV

Publicat: 23/05/2012, 15:22
Actualizat: 25/05/2012, 10:58

Codru-i frate cu românul, cu bulgarul și cu o formă de viață nemaintâlnită. Joia aceasta în „Las Fierbinți”, în episodul difuzat de Pro Tv de la 20.30, Firicel (Toma Cuzin), Giani (Costi Diță), Bobiță (Mihai Bobonete) și Dorel (Mihai Rait) vând lemne din pădurea localității unui bulgar.

Părintele satului este însă cu ochii pe ei și bănuiește că este ceva în neregulă, astfel că se decide să îi pândească. Pentru că Bobiță îl amenință că dezvaluie presei diverse nereguli din biserică, preotul apelează la ajutorul lui Celentano (Adrian Vancica), în schimbul unei damigene de băutură, pentru a-i speria pe hoți, deghizându-se într-un monstru.

Dalida (Ecaterina Tugulea) cheamă în Fierbinți televiziunile, care îi intervievează pe baieții cu pricina în legătură cu aparițiile stranii din pădure. Vestea se duce tot mai departe, astfel că până și primăria este anunțată de vizita unor vânători, care vor să ucidă monștrii din pădurile din jurul localității Fierbinți. Cum se va încheia totul, telespectatorii Pro Tv vor afla joi seara, într-un nou episod „Las Fierbinți”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau...
Ce meserie practică fosta iubită a lui Vlad Pascu. Se dezbracă pentru bani
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou...
×